Povestea fulgilor


Vantul suiera amenintator, batandu-mi in geam cu speranta sa ma trezesc. Ii vedeam chipul chinuit de frig si privirea stinsa si alba, se uita urat de acolo, de afara si-mi bubuia in geam cu violenta. Un vartej de fulgi de nea dezorientati care se invarteau fara vreun sens clar, mi-a atras atentia. Jocul lor ametitor si fara rost nu ma infricosa ba dimpotriva, atunca asupra mea o imensa panza de satisfactie, ma facea sa ma gandesc la povestea nasterii lor premature si la cum fusesera aruncati fara mila in frig. Erau doar niste copii ai zapezii care vroiau sa isi arate coltii inghetati, sa ne sperie, sa ne bage pe toti in case si sa ne faca sa nu mai iesim de acolo. Insa ei erau la fel de speriati si neajutorati ca noi, fiindca cerul ii aruncase mult prea repede pe pamant si aceasta schimbare ii inraise... aparent. Se impotriveau ei, dar vantul, adevaratul personaj negativ, ii impingea, ii invartea si ii ametea, apoi calatoria lor se sfarsea cand atingeau solul inghetat. Vreun copil curios si imbujorat ii aduna intr-un bulgare perfect rotund, pe care il tavalea de mai multe ori si il transforma in om de zapada. Si uite asa, fulgii astia rataciti si nehotarati ajungeau sa faca parte din opera alba a copilului cu imaginatie si ochii iscoditori.

7 februarie 2012

Trimiteți un comentariu

Categories

Followers

Fotografia mea
Bucuresti, Romania
Visele reprezinta cea mai frumoasa deformare a realitatii.

Archives

  •     
Un produs Blogger.