Avea sa franga multe inimi. Cu pretul fericirii ei si al nefericii altora. Multe lacrimi aveau sa curga. Multe suflete erau desfigurate pentru totdeauna. Era un drum lung, anevoios, era drumul pe care il cautase intotdeauna, plin de aventura, de pericol. Pana la urma de ce sa isi puna atatea intrebari cand putea lua lucrurile asa cum erau. Era un paradox acolo, undeva, isi dorea sa afle cat mai multe pentru a-si lumina drumul vietii si cu cat afla mai multe, cu atat era mai nefericita.Era oare corect?

Avea sa-si arate partea egoista a caracterului, o parte intunecata, care mai iesea la iveala din cand in cand, dar in general lupta cu indarjire sa o tina ascunsa. De multe ori fericirea implica egoism. O pastrezi pentru tine, nu o mai arati la nimeni, judeci lucrurile doar din perspectiva ta fara a cauta lamuriri suplimentare. Poate e mai bine asa. Explicatiile in plus vin si cu intrebari in plus.

Avea sa incerce sa-si imagineze un final la toata povestea asta. Urma sa se lase cortina peste inimile sfasiate, minciunile frumoase, raul necesar si sufletele fantomatice. Au dat oare actorii tot ce au putut? Nu avea de unde sa stie. Nu isi putea imagina inca expresiile actorilor, nu le putea citi fericirea din ochi. Era o ceata lasata viclean peste chipurile lor. Nu avea sa afle niciodata raspunsul.

17 aprilie 2012

2 responses to

  1. mai astept o postare

Trimiteți un comentariu

Categories

Followers

Fotografia mea
Bucuresti, Romania
Visele reprezinta cea mai frumoasa deformare a realitatii.

Archives

  •     
Un produs Blogger.