Ganduri de 20 de ani

E liniste in camera, dar prea mult zgomot in capul meu. Am inceput sa ma culc din ce in ce mai tarziu, ma bucur de un pahar de vin rosu si o tigara. Obisnuiam sa urasc tigarile, dar intotdeauna am fost fascinata de femeile alea frumoase, in rochii elegante, cu buze rosii si privire iscoditoare; eram fascinata de modul in care isi fumeaza ele tigarile, ca si cum ar fi stiut toate secretele din lume si nimic nu le-ar mai fi surprins.

Ma gandesc la prea multe lucruri in ultimul timp. Autocontrolul. Ma consider o persoana echilibrata, care se gandeste de trei ori inainte sa actioneze. Care stie cum sa se controleze in cele mai rele situatii, care stie cum sa isi inabuseasca dorintele. Asta nu e neaparat un lucru bun, insa m-a ajutat de multe ori sa imi pastrez un fel de moralitate, sa nu imi calc peste principii.

Insa iubesc persoanele care incalca limitele. Iubesc aventura in toate formele ei, iubesc misterul si necunoscutul. Iubesc lucrurile interzise, iubesc provocarile si nu imi place sa pierd. Imi plac femeile sigure pe ele care au certitudinea ca pot avea orice barbat vor. Si sunt constiente de asta. Iubesc privirile timide, provocatoare, obraznice. Iubesc noptile cu luna plina si discutiile interminabile. Iubesc mintile frumoase, in continua cautare, iubesc conversatiile fascinante in miez de noapte. Urasc ca de multe ori sunt mult prea precauta. Urasc ca imi lipseste curajul, cand in mintea mea sunt sute de ganduri opuse actiunilor. Am prea mare grija sa pastrez aparentele, nu imi place sa fiu subiect de discutie sau sa atrag atentia intr-un mod nedemn. Cred ca cei 20 de ani pe care ii am sunt cea mai buna si cea mai rea varsta. Cred ca am norocul sa stiu cine sunt si imi permit sa fiu intr-o continua cautare a ceea ce imi doresc cu adevarat. Am varsta la care inca pot sa fac alegeri, sa ma razgandesc, sa plec si apoi sa ma intorc, sa iubesc si sa urasc in acelasi timp. Sa imi pese sau nu. Am libertate. Libertatea de alege sa fiu orice as vrea in viata asta, sa plec unde ma indeamna inima, sa iubesc pe cine vreau si cat de intens vreau. Pot inca sa fac greseli si apoi sa le repar.

Sunt constienta ca nimic nu va tine pentru totdeauna, ca frumusetea e trecatoare si ca cel mai important este sa ne sculptam sufletul si personalitatea. Persoanele pe care le intalnesc si pe care le las sa isi lase amprenta asupra mea sunt totul. Nu permit tuturor sa ma cunoasca si atunci cand vreau sa cunosc pe cineva nu ma poate opri nimeni. Imi plac oamenii, imi plac din ce in ce mai mult. Cu toate povestile lor, cu toate frustrarile si temerile, cu experienta de viata si naivitatea ca le stiu pe toate. Asta e frumusetea varstei mele: stii ca esti mic si prost si inca mai poti sa inveti, sa iti deschizi ochii si urechile la toti cei care trec pe langa tine. Fiindca poti sa furi de la ei, poti sa furi ce e bun sau ce rau. Ai un suflet pur si tanar, care inca nu a fost lovit de greutatile vietii sau de esescuri. Poti inca sa te construiesti. Si asta e cel mai important.