Fericire in doza perfecta

In ultimele cateva saptamani am tot oscilat intre diverse stari, de la neincredere, teama, frica, la speranta, optimism, putina ambitie si certitudinea ca totul se va termina cu bine. Stateam de vorba cu un prieten bun acum vreo cateva zile si ma contraziceam ca la mine fericirea vine pe bucati, niciodata in totalitate, niciodata pe toate planurile. Acum mi-am dat seama ca avea dreptate cand spunea ca fericirea e un tot unitar. Poate vorbesc prostii, iluzii copilaresti, naivitatea anilor pe care ii am. Dar ma indoiesc ca e asa. Desi in majoritatea timpului sunt cu zambetul pe buze, am povestile mele si numai eu stiu cata presiune pun asupra mea. Stiu ca nu sunt niciodata multumita pe deplin pentru ceea ce realizez si asta e si bine, e si rau. E bine fiindca reusesc sa fac loc pentru imbunatatiri, pentru lupta continua de a ma autodepasi si e rau fiindca nu sunt niciodata multumita de mine sau de ceea ce fac.Sunt o persoana care viseaza neincetat, care incearca sa gandeasca pozitiv si sa fie recunoscatoare pentru ceea ce are.

Acum vreo 2 ani am citit cate ceva despre Legea Atractiei si despre cum functioneaza ea. Nu credeam in tampenii de felul asta, credeam ca le stiu pe toate si ca eu sunt tot timpul o victima si toate mi se intampla mie. Zilele trecute am avut o activitatea care presupunea interactiunea cu multi oameni, cat mai diferiti. Desi eram obosita si in momentul ala imi doream sa fiu in alta parte, am facut un test: mi-am schimbat expresia si am zambit mai mult. Am zambit la fiecare om cu care am schimbat 2-3 cuvinte si am ramas surprinsa sa ma lovesc de un zambet primit inapoi. Cred in energii pozitive, cred in oameni frumosi, cred in frumusetea vietii si cred fiecare dintre noi avem un drum, un destin. Starea de oboseala s-a transformat foarte repede si m-am vazut intr-o oglinda imaginara ca pe un om mai intelegator, mai pozitiv care a primit inapoi ceea ce a dat.
Da, cred ca exista o forta acolo undeva in Universul asta mare care ne ofera inapoi ceea ce dam celor din jur. Multi vor spune ca sunt subiectiva, ca traind o viata buna, nelipsindu-mi nimic, imi este usor sa fiu pozitiva si "flower power". Totusi cred ca asta nu are absolut nicio legatura: am vazut oameni care nu aveau aproape nimic si care inca stiau sa zambeasca, care nu aratau cu degetul si nu aruncau nici cu pietre. Asa cum am vazut oameni care aveau totul si erau nefericiti sau nu reuseau sa pretuiasca ceea ce au deja. Totul depinde de noi, de gandirea noastra, de filtru prin care trecem sentimentele de zi cu zi.

La un moment dat am fost intrebata mai in gluma mai in serios cum se intampla doar sa pomenesc despre ceva si sa mi se intample acel lucru sau sa am un contact direct sau indirect cu acea persoana. Si eu sunt surprinsa de multe ori, dar in ultimul timp am observat ca daca iti doresti ceva foarte mult, sunt mari sanse sa ti se intample acel lucru, uneori mult mai mari decat sansele sa nu se intample. Trebuie doar sa crezi in asta. Sunt o persoana curioasa, intr-o continua cautare de oameni care sa ma inspire prin ceea ce sunt sau prin ceea ofera lumii din jur lor. Pot spune cu sinceritate ca de fiecare data cand mi-am dorit sa cunosc pe cineva, intr-un fel sau altul, am ajuns sa cunosc acea persoana. Si aici nu ma refer la modul romantic, ci la modul general, la oameni ca suflete identice prin esenta, insa diferite prin convingeri, atitudini sau dorinte.

Am avut cateva zile surprinzatoare si mi-am dat seama ca cel mai bine este sa renunt la orgolii, la resentimente si sa pun pret pe lucrurile si amintirile frumoase care ma leaga de anumite persoane. Nu mai am nevoie de prostii copilaresti si orgoliul nu ma va ajuta sa cresc ca om; ma va face doar sa raman la acelasi nivel. Constiinta m-a impins intotdeauna sa fac alegerea corecta, nu neaparat alegerea pe care mi-o doream. Am o anumita educatie, care se bazeaza pe ideea de "bine", dar si de "corect", iar asta m-a impiedicat uneori sa fac ce imi soptea inima, fiindca stiam ca este gresit. Stiu ca am un autocontrol incredibil, care de multe ori ma suprinde si pe mine, ca de cele mai multe ori creierul mi-a dictat deciziile corecte, iar putine au fost datile in care m-am lasat dusa de val. Oricat de mult as incerca sa pastrez aparentele stiu ca in interiorul meu se ascunde un suflet salbatic, dar intelept, de multe ori pofticios si neastamparat, insa tinut bine in frau.

Nu sunt in niciun caz o persoana potrivita sa dea sfaturi, de multe ori am sa ma pierd vorbind cu cei din jurul fiindca in mintea se invart sute de ganduri, situatii imaginare si inchipuiri, insa un lucru stiu si l-am aflat pe pielea: schimbarea vine din interior, vine din noi, din dorinta de a fi mai buni, mai impacati si mai linistiti. Gandeste-te la asta fiindca la sfarsitul zilei indiferent daca ne asezam in pat langa iubit/iubita, langa pisica sau langa peretele gol, ramanem singuri cu gandurile noastre. Si daca ele nu sunt asezate in cutiute si pregatite de culcare, atunci ne vor bantui somnul si visele.

Si un bonus :-)