Nu poti

Imi e frica de mine si imi tremura mainile. Nu imi mai pot controla reactiile si nu ma mai pot ascunde. Mi-am inabusit furtunile din suflet ocupandu-mi inima cu cat mai multe lucruri. M-am ingropat in munca, in proiecte, in idei noi sau idei vechi. Fiindca doar asa am stiut sa imi tin inima in siguranta. M-am impartit in lumi diferite, in realitati diferite, am pierdut de multe ori sensul si m-am regasit mult prea greu. Singurele lacrimi pe care le-am varsat au fost atunci cand ma copleseau prea multe lucruri, cand le lasam sa se adune si ma simteam in sfarsit umana, vulnerabila, sensibila. Le-am sters imediat, mi-am inaltat capul si privirea si am mers mai departe. Am vrut sa ma transform intr-o femeie puternica, am vrut sa arat ca se poate. Cu ambitie si incredere de la oamenii potriviti. Intotdeauna am stiut sa arat ca sunt sigura pe mine, chiar si atunci cand nu eram. Sunt unde imi doresc si inca mai construiesc la asta. Am luptat cu tot ce era in jurul, am luptat cu cei care nu aveau incredere in mine. Am muncit din ce in ce mai mult, am incercat sa ma formez cat de frumos am putut. Am vrut sa imi ascund varsta din buletin, pentru ca trebuia sa fiu la acelasi nivel cu oameni cu mai multa experienta de viata sau mai multe cunostinte. Sunt rare clipele cand ma opresc si ma gandesc la mine. Sunt rare si ma trezesc repede. Uneori ma dezvalui cu toate furtunile din suflet, uneori in privirea mea, poti sa citesti mai adanc, pana la framantarile din suflet. Sunt doar cateva clipe in care crezi ca ma cunosti, in care crezi ca esti ceea ce imi lipseste.

Nu poti sa umpli un loc gol decat daca te las eu.