De ce iubim barbatii?

Reciteam cu drag cateva pasaje din "De ce iubim femeile" a lui Mircea Cartarescu si am inceput sa ma gandesc de ce iubim barbatii. Si aici nu am sa vorbesc despre barbatii care mi-au placut, la care am tinut, de care am fost indragostita fiindca ei mi-au adus atat fericirea suprema, cat si lacrimi si tristete, frustrare si tot soiul de sentimente pe care le-am incurcat si le-am descurcat de sute si mii de ori in mintea mea. Nu am sa vorbesc despre ei fiindca imi place sa ii tin in sufletul meu si doar acolo.

M-am uitat in jurul meu si am inceput sa vad barbatii altfel, nu prin prisma dezamagirilor mele sentimentale, ci cumva mai umani, si, de cele mai multe ori, atat de asemanatori noua, femeilor.

Pentru ca uneori putem sa vedem dincolo de masti si de armura de print pe cal alb pe care o proiectam asupra lor, dorindu-ne atat de mult sa ne salveze.

Pentru ca in primul rand trebuie sa ne salvam pe noi insine si sa invatam sa ne iubim; nu o sa vina niciodata in viata ta un barbat fermecat care sa te salveze, ci ai sa vezi prin el parti din tine pe care doresti sa le schimbi si astfel ai sa te schimbi pe tine.

Ii iubim fiindca si ei vorbesc cu pasiune despre visurile lor, ca au temeri si frici, ca uneori reusim sa intelegem mult mai multe printr-o singura privire decat prin zeci de cuvinte.

Ii iubim fiindca au iubit si ei la randul lor si au fost raniti si au suferit, iar de multe ori nu realizeaza ca ne ranesc pe noi confundandu-ne cu alte iubiri mai putin fericite.

Ii iubim fiindca ne asculta desi vorbim al naibii de mult, spunem  prea multe prostii, incercam sa ii facem sa priceapa prin cuvintele din spatele cuvintelor cand de fapt ei vor vorbe directe.

Alteori ii iubim fiindca au grija de noi si ne protejeaza, nu pentru ca nu am putea face asta singure, ci fiindca avem nevoie un brat greu care sa ne prinda de umeri si un piept unde sa ne punem capul dupa o zi lunga.

Ii iubim fiindca ducem o lupta fara sens unii cu altii, spre a demonstra care greseste, o lupta care nu face decat sa adanceasca prapastia pe care societatea a creat-o intre noi si unde, in loc sa construim un pod, nu facem decat sa ne adancim in abis.