Inspiratie

Stiam ca nu pot sa scriu decat atunci cand era un "el" in mintea mea. Intr-o forma sau alta, in realitate sau doar in imaginatia mea. Despre majoritatea scriam atunci cand plecau de langa mine...sau cand nu mai eram eu langa ei. Imi era mai usor asa. Intotdeauna mi-a fost mai usor sa nu le dau importanta, sa fug de mine si sa nu imi asum sentimentele.

Trebuia sa ai ceva special ca sa imi devii inspiratie, trebuia sa ma faci sa sufar sub o forma sau alta. Vezi tu, la mine totul avea o tenta usor dramatica si cei mai multi "ei" nu imi trezeau interesul. Poate ca adevarul este ca nu mi-au placut niciodata lucrurile simple, normale, care nu imi complicau intr-un fel existenta.

Trebuie sa nasti furtuni in mine, sa ma faci sa inteleg lucruri despre viata, despre suflet si modul in care functioneaza el. Nu imi plac cuvintele irosite in discutii fara sens, imi place sa ma pui pe ganduri, sa ma faci sa ma indoiesc de toate lucrurile pe care le credeam cu adevarat despre mine.

Se spune ca fericirea o gasim in noi, insa ce ma fac daca fericirea si sensul lucrurilor le gasesc doar in relatie cu celalalt...cu reactia pe care o produce in inima mea? Eu doar asa am invatat sa ma cunosc mai bine, sa stiu ce imi doresc sau pe cine, sa realizez ce imi lipseste si incotro ma indrept.

Te-am cautat in tot timpul asta in fiecare gol din viata mea, am incercat sa imi astern gandurile pe hartie si de fiecare data lipsea ceva. Nu reuseam sa scot nici macar doua cuvinte. Dar daca tu maine nu mai esti langa mine, eu in cine imi mai gasesc sprijinul? Timpul va trece din nou la fel de repede, orele, zilele, lunile...si ma voi opri din scris. Din nou.