Omagiu adus cafelei

O cana de cafea tare. Drogul diminetilor confuze, prietenul noptilor fara somn. Cafeaua sa se imbine cu laptele rece, doua contraste care se atrag pentru un moment, amestecul culorilor in jocul aparent fara sens. Aromele se imbina viclean, te indeamna sa o gusti acum cat isi pastreaza caldura. Magie. Mai pui o lingurita de zahar sa iti indulcesti amareala sufletului. Mici perle isi pierd viata fara sa stie cum. Intr-o banala cana de cafea. Era detaliul care rezolva ecuatia diminetii in care pluteste oboseala. De fapt, despre asta era vorba. Despre un detaliu. Care face cafeaua ta unica, care face povestea ta unica, care face sufletul tau unic, care facea ca totul din jurul tau sa para unic, care facea nimicul unic. Si numai tu, tu vei fi cel care ii va simti gustul diferit, cum nimeni nu il mai poate simti, cum nimeni nu poate intelege. Pentru altcineva este prea tare, prea dulce, prea aromata. Pentru tine e perfecta.

Suntem o lume de cesti de cafea unde culorile se amesteca de fiecare data intr-un alt mod, unde zaharul ne indulceste dar in cantitati prea mari ne face rau. Unde aroma este simtita diferit de fiecare dintre noi.

Unde zatul ramane pe fundul canii ca o amintire a gustului incredibil. Cana pe care incerci sa o cureti innebunit, insa ramasitele se incapataneaza sa ramana pe burete.