Iubire, impacari, despartiri. Le citim, le vedem in filme insa par niste povesti mult prea indepartate care nu o sa ne atinga niciodata. Nu ne putem imagina inimi frante, cum trupul ni se rupe in sute de bucati. Nu mai e o durere sufleteasca, e o durere fizica, palpabila, reala. Un soi de betie crunta cand muschii se contracta si inima ni se opreste pentru o clipa. Un vis urat, un vis amar, un film de groaza sau poate un film mut in care nu mai poti auzi ce spun personajele, ci vei simti ce simt si ele. La fel cum nu ne putem imagina moartea, nu ne putem imagina nici despartile. Da, suntem destul de realisti sa stim ca ele sunt acolo undeva dupa o perdea intunecata, dupa o ceata deasa, dar nu ni le putem imagina. Nu mai credem in expresia "pana la adanci batraneti", dar nu vrem nici finaluri nefericite. Daca am putea ramane doar cu inceputurile...cred ca daca am avea cum, am alege asta. Sa culegem doar inceputurile, fiecare inceput de la orice iubire, sa le adunam si sa ne mentinem fericiti. Egoisti, dar fericiti. Insa nu putem.
Poate ca iubirea e doar o agonie prelungita...
Trimiteți un comentariu