Nu e nici Valentine's Day, nici Dragobetele, nici vreo ocazie speciala. Poate fiindca am tot vazut in jur franturi de iubire si am citit in ultimul timp despre tot felul tipuri de dragoste, am simtit nevoia sa scriu despre asta. De ce acum? Nu stiu.
Am evitat sa scriu despre dragoste sau ce inseamna pentru mine, fiindca aveam impresia ca orice as scrie va suna ca un cliseu si a fost deja scris inainte. Nu asta e scopul meu. Pentru ca eu vad iubirea in felul urmator: cred ca iubirea ne arata cu adevarat cine suntem. Cred ca trebuie sa o primim in viata noastra si sa o lasam sa ne intre prin toti porii, sa o respiram, sa o gustam si sa nu uitam niciodata de ea. Cred ca asta ne face vii, asta ne face sa traim. Cred ca in dragostea aia plina de romantism. Sunt o idealista. Poate ca nu am sa fiu niciodata fericita din cauza asta. Fiindca ma indragostesc prea mult, prea adanc de ideea mea de iubire. Traim intr-o lume unde nimeni nu mai stie ce e dragostea si fuge de ea fiindca stie ca o sa se arda. Si nu spun ca nu e asa. Dar unde e frumusetea vietii, unde o sa fie amintirile? Daca nu avem curaj nebunesc acum, daca nu pasim acum in afara zonei pe care o cunoastem, atunci cand o sa facem asta? Cand o sa fie prea tarziu si nu o sa fim decat o figura imbatranita? Eu refuz sa imi opresc inima sa simta. Am avut noroc de clipe prea frumoase de nebunie.
Uneori nu stim daca e vis sau e realitate, iubirea ne lasa un val peste ochi si nu mai vedem nimic, nu mai gandim, nu mai stim de noi. Ne indragostim, facem pasiuni care dau in obsesii, traim totul la cel mai inalt nivel si ne asumam toate riscurile posibile. Ne pacalim ca lumea e rea, ca nimeni nu mai iubeste, ca toata lumea o sa plece si o sa ne franga inima. Si ne inchidem intr-o carapace, fara sa mai lasam pe nimeni sa patrunda acolo. Dar adevarul este ca suntem niste suflete ratacite care isi doresc cu disperare acelasi lucru de care totusi fug. Iubire.
Sunt atatea povesti frumoase, atatea povesti diferite, atatea inimi care se deschid si apoi se inchid, atatea lacrimi si atata bucurie, atatea clipe care par ca au trecut imediat sau dimpotriva par ca nu se mai termina vreodata. Nu am vorbit de iubire pana acum fiindca poate nu am trait-o in toate formele ei, poate am trait prea putin din ea. Poate ma agatam de imaginea pe care o am eu asupra iubirii fara sa imi dau seama ca de fapt, la fel cum facem cu totii, nu recunosteam ce e evident. Poate ca am avut prea mult timp impresia ca iubirea trebuie sa fie reciproca pentru a fi iubire. Dar nu e asa. Poate ne indragostim ca tampitii, ca prostii, ca orbii chiar daca stim ca ne cufundam in povesti imposibile sau ca nu vom fi niciodata iubiti asa cum ne dorim. Dar adevarul este ca nu ne opreste nimeni sa ne indragostim si sa iubim cat putem de tare. Sa ne inchipuim ca este mai mult decat este. Ca a fost mai mult decat ne-am inchipuit noi ca putea fi. Ca va fi mai mult decat este posibil.
Nu trebuie sa judecam iubirea altora, nu trebuie sa judecam ca nu suntem iubiti cum vrem noi, pentru ca fiecare iubeste in felul sau, la intensitatea potrivita, in momentul care trebuie. Poate ca e gresit sa ne luam dupa iubirea din carti sau din filme. Dar pe de alta parte nu am putea sa o traim si sa o intelegem fara sa avem acest model. Sau poate ca da. Poate ca asa am reusi sa ne imaginam noi cum ar trebui sa arate iubirea si ar fi o iubire autenticata, nu o iubire copiata dupa un ideal.
Eu nu stiu totul despre iubire, dar in acelasi timp stiu totul despre ea...
Si un citat frumos pe care l-am gasit azi:
"Şi când te îndrăgosteşti, se spune că te-ai îndragostit nebuneşte de un zeu sau că ai fost săgetat sau că ai băut o poţiune magică. Era considerată un fel de nebunie. Frumoasă, dar totuşi...Cunosc foarte bine sentimentul, te simţi luat pe sus, mistuit."
Trimiteți un comentariu