Sunt lucruri sau sentimente pe care nu trebuie sa incercam sa le explicam fiindca le distrugem farmecul. Sunt amintiri pe care trebuie sa le pastram vii si colorate in mintea si in sufletul nostru. E un exercitiu care trebuie repetat in fiecare zi, dar se poate, stiu ca se poate...e minunat cum percepem in felul nostru unic fiecare clipa.
Astazi am asistat la una dintre cele mai frumoase scene pe care le-am vazut de mult timp incoace. In portul din Mangalia sunt cateva lebede albe, gratioase, elegante. Am coborat la mal sa le pot vedea mai bine, insa nu ma asteptam sa pot vedea un spectacol al naturii atat de frumos. Cerul se pregatea sa apuna, o lumina puternica, nuante de roz si portocaliu, care se revarsa intr-o imagine perfecta pe mare. Si atunci cateva lebede au trecut exact prin acel tablou, au reusit sa intregeasca spectacolul naturii. Chiar nu se poate exprima in cuvinte sau in fotografii perfectiunea naturii. Nu stiu sa explic sau sa arat cum lumina soarelui cadea perfect peste albul curat al lebedelor sau cum gatul lor delicat stralucea reflectat in mare. Ma sperie faptul ca sunt atatea imagini (perfecte prin simplitatea lor!) in jurul nostru si noi suntem intotdeauna distrasi de marile lucruri neimportante. Nu am fost singura care privea spectacolul, mai erau cativa oameni in spatele meu si cumva, s-a lasat o liniste care ne-a aratat ca nu mai este nevoie de cuvinte. Sau poate acea liniste a fost doar in mintea mea pentru cateva momente, cert este ca mi-as fi dorit sa stau si sa privesc la nesfarsit...Am sa fiu putina egoista, dar intr-un fel mi-as fi dorit sa opresc acel moment, sa il bag in buzunar si sa il incui intr-o cutie unde sa il vad doar eu din cand in cand. Dar nu pot face asta, nu putem face asta. Nu putem sa furam momentele de perfectiune ale naturii.
In timp ce soarele apunea incet si eu ma indepartam de minunata poveste, am mai aruncat o privire in urma. Razele soarelui inca se oglindeau in apa marii, iar clipe portocalii, se transformau in clipe roz si mov, amestecandu-se perfect cu albastrul marii.
O singura lebada se indepartase de celelalte, undeva mult mai departe, plutind singura pe apa...o lebada melancolica, o lebada solitara. Cine stie? Poate si lebedele au povestile lor complicate.
P.S. - Fotografiile arata prea putin din frumosul moment :)
Trimiteți un comentariu