E uman?

Si uneori traim in iluzie, iar alteori in ignoranta. Uneori vrem sa tinem fericirea pentru noi sa fim egoisti si posesivi iar alteori sa strigam in gura mare, sa urlam din toti plamanii. Apoi mai sunt dati in care vrem sa ne cufundam intr-un sentiment de liniste, sa uitam de noi, apoi ne speriem de tacere si mergem intr-un loc plin de oameni. Si ne place sa ii analizam pe acestia, vai ce ne mai place! Sa incercam sa le ghicim povestea dintr-o privire, sa ii impartim noi in buni si rai, ca si cum am avea puterea absoluta. Apoi ii admiram, ii adulam, ii barfim, ii invidiam, ii ironizam. Ca de, nu putem mai mult, sau nu putem accepta ca ei pot mai mult ca noi. Ba alteori, cadem noi intr-o mare de tristete, de deznadejde, de autocompatimire. Poate mai gasim pe cineva care sa se prefaca ca ne vrea binele, iar noi il credem, ne stergem lacrimile si ii ascultam cuminti fiecare cuvant, pentru ca avem nevoie de asta. Rareori, ne imbatam cu un vin vechi, de cea mai buna calitate si sorbim din pahar iubire, dorinta, speranta; sorbim cu guri mici ca nu cumva sa fie prea mult si sa ne imbatam de fericire. Ne ne tine prea mult starea asta de betie, ca de! avem atatea probleme pe cap, pe care le infruntam cu aceeasi rautate atat de bine cunoscuta, atat de omeneasca si naturala. Doar noi stim tot si ei nu stiu nimic, ce stiu ei ce e in sufletul nostru?! Sa ne lase in pace, ca nu avem nevoie de sfaturile lor. Lasa, lasa ca stim noi ce e mai bine pentru noi, de ce sa ascultam, pentru ce? Ne incredem in incapatanarea noastra orbeasca si ii dam dracului ca pana la urma ne vor doar raul! Cine sunt ei sa ne ajute, cu ce drept se baga in vietile noastre, pe care vrem sa parem atat de stapani... Au sa ne lase in pace pana la urma, cu iluziile si ignoranta noastra...