Unica lui Afrodita

Si uneori se intreba in betia lui de fericire daca nu cumva ii scapa ceva, daca nu cumva are ochii impaienjeniti de atata bucurie si scapa tocmai esenta, tocmai adevarul din ochii ei. Dar ea zambea  intotdeauna la fel de ametitor si ii innebunea simturile si arunca asupra sa o panza tesuta cu maiestrie, il facea surd la vorbele urate din jur, mut la manie si orb la privirile fugare ale altora asupra femeii pe care o iubea numai el. O adula ca pe o zeita a Greciei Antice, era unica lui Afrodita, ar fi urcat-o pe un piedestal in fiecare zi si i-ar fi inchinat poeme fara final. Jocurile ei viclene il faceau sa puna tot ce avea la bataie, il intarata, iar fata ghicea intotdeauna urmatoarea miscare.