Cu picioarele goale

Cu picioarele goale pe gresia rece alerga intr-o camasa de noapte lunga, stravezie. Alerga fara sa se poata opri vreodata, sub lumina lunii intelegatoare, pierduta in noaptea linistii eterne.  Ecoul unui suflet singuratic era sunetul adierii. - Nu imi frange sufletul! Nu il mai pot gasi la locul lui, ce ai facut cu el? Vocea ragusita, privirea stearsa , ochii cu stralucirea pierduta. Insomnie. Disperarea de a se agata de un firicel de speranta, cautarea unui loc in lumina, lacrimi uscate si iarasi izvorate din aceeasi suferinta. Buze albe si subtiri, culoarea trandafirie a obrajilor se pierduse... Purtare nebuneasca, gesturi fara raspuns, incercarea de a gasi o realitate mult prea indepartata. Unghii roase de nerabdare, apoi de nervi, apoi de tristete si de dor. Bucle blonde cazute peste soldurile subtiri. Frumusetea parului de culoarea spicului de grau i-a ramas.

Inchise ochii, apoi ii deschise din nou. Realitatea se incapatana sa ramana la fel.